un mic jurnal

14 noiembrie 1991

Ce poate fi mai bine dupa o masa copioasa , decat o siesta in fata televizorului , acest lucru s-a intamplat in seara zilei de 14 noiembrie 1991 cand terminand de luat cina am deschis telvizorul , dorind sa privesc cate ceva inainte de culcare. Ca de obicei am ales canalul nr.5 al televizorului unde era memorat postul de televiziune sarbesc 3K , un post dedicat tinerilor , care dupa ora 20 prelua emisiunile postului MTV Anglia . Exact in acel moment VJ Rebecca de Ruvo , o tanara blonda cu ochii albastrii , care de altfel era unul dintre cei mai bine cotati VJ ai MTV-ului in acel moment prezenta , agitandu-se , ‘ the world premier of new song of Michael Jackson , Black or White ! ‘ .

Timp de 11,06 minute am stat nemiscata , fara a mai putea spune ceva , priveam cel mai extraordinar videoclip pe care il vazusem pana atunci , era ceva magic , si Doamne era asa de lung! mult timp nu am avut nici o reactie , nu stiam ce se mai intamplase , nu stiam daca imi placuse sau nu , daca ce vazusem era adevarat sau doar o inchipuire , totul fusese o nebunie , ceva ce ochii mei nu mai avusesera sa vada . A doua zi am povestit tuturor despre minunea ce o vazusem la televizor , si de fiecare data cand povesteam cuiva despre asta simteam nevoia sa o mai fac , eram asa de entuziasmata fara sa stiu exact de ce eram vrajita , stiam atat : Black or White , Michael Jackson .

Acest moment reprezinta inceputul unei povesti frumoase de prietenie , o poveste fara de sfarsit , un moment magic , un inceput de drum si de viata . 14 noiembrie 1991 pot spune ca este o a doua zi nastere pentru mine , ca om , momentul in care Michael Jackson a intrat neinvitat in viata mea si in sufletul meu , a fost ca un intrus , un intrus binecuvantat !

De aici inainte a inceput o aventura frumoasa , o aventura plina de surprise , unele placute iar altele nu , am cunoscut oameni , care mi-au schimbat viata , dar si oameni care m-au dezamagit , si toate astea datorate lui Michael Jackson .De multe ori am spus ca albumul meu preferat este THRILLER caci datorita lui am inceput sa patrund in lumea de basm a lui Jackson .

Imi amintesc ziua cand am aflat ca Michael Jackson vine in Romania , eram in vacanta , si citind o revista (Salut) , am aflat ca in toamna acelui an (1992) Michael avea sa concerteze la Bucuresti . Am fost foarte entuziasmata , desi nu intelegeam exact ce va fi , aveam in minte iaginea concertului Sandrei la festivalui de muzica usoara Bucuresti 1991 , si nici nu puteam sa visez ca in Bucuresti se va tine cel mai mare concert pe care Romania avea sa il vada vreodata . Desi Michael a mai fost si in 1996 si desi au mai fost si alte nume mari care au concertat in tara , eu cred ca nu a mai existat , sau ca va mai exista un alt concert care sa creeze asa isterie in masa , care sa dea peste cap o intreaga tara . Concertul din 1 octombrie 1992 a fost cel mai mare eveniment musical de care a avut parte Romania pana acum .
Intorcandu-ma acasa am cautat disperata sa cumpar albumul Dangerous , asa ca am luat la colindat buticurile , post revolutionare pline de marfa turceasca si de chilipiruri , in cautarea albumului . Intr-un final am reusit sa il gasesc la un butic intunecat si ticsit cu tot felul de casete , care mai de care mai piratate . Va puteti inchipui ca acea caseta pe care am cuparat-o era o copie grosolana a originalului care nici nu continea toate piesele de pe Dangerous . Victorioasa , cu caseta in mana , m-am intors acasa sa o ascult . Ajuns acasa aveam sa am o mare surpriza , ce m-a debusolat complet , in interiorul casetei , pe spatele copertei erau trecute alte melodi decat cele pe care le continea caseta . Un moment am fost confuza , deoarece ascultam Heal The World iar pe caseta scria ca melodia se numeste Personal Jesus , dubios. Nu intelegeam ce se intampla mai tarziu am descoperit ca desi coperta era a albumuli Dangerous in interiorul ei , pe spatele acesteia erau scrie melodiile albumului Viloattor al celor de la Depeche Mode . Am fost foarte furioasa si m-am intors la magazin cu caseta , dar spre surpinderea mea nici o alta caseta nu avea acel defect de fabricatie , era sa fie , asa cum aveam sa judec mai tarziu , un semn .
Concertul din 1992 avea sa imi schimbe si mie ca si multor alti tineri din Romania , perceperea asupra fenomenului Michael Jackson . Pana atunci , Michael Jackson era un mister , insa de atunci am inceput sa il cunosc mult mai bine si sa inteleg ca dincolo de masca sa de scena , se ascunde un om cu o inima mare si cu un suflet frumos. Cand a venit Michael pentru prima data la Bucuresti aveam 21 de ani .

daca va place mai scriu

mie imi place..titlul e foarte sugestiv..chiar vroiam sa aud povestea ta cu Mike..

2003-2005

Poate ca acesta prioada de timp a fost cea mai intensa perioada de cand sunt fan Michael Jackson, am trait atat de multe evenimnete, am trecut de la fericire, la tristete, de la agonie la extaz. Nu o sa intru in detalii pentru ca sunt convinsa ca si voi ati trait aceasta perioada de timp si stiti exact ce si cum s-a intamplat, insa as vrea sa va povestesc momentul cel mai frumos, moment cu care a culminat toata aceasta perioada.

De cateva zile bune asteptam cu sfletul a gura anuntarea verdictului. Juratii se retrasesera de cateva zile si deliberau verictul, si toata opinia publica statea cu sufletul la gura in asteptarea lui.

Ziua de 13 iunie nu mi se anunta a fi cu nimic mai deosebita ca restul zilelor, parca in aceea zi nu ma asteptam la anuntarea verdicului, desi in zilele precedente din clipa in clipa asteptam sa aflu ceva, in acea zi parca nimic nu parea sa ma agite , eram destul de calma si linistita. O zi obisnuita , apoi o seara in fata calculatorului. La un momentdat a sunat telefonul, am raspuns si la capatul celalalt al firului era Alex care m-a sunat asa sa mai povestim de una alta. Am discutat despre multe chestii, eu m-am plans ca am emoti cu Michael, el ma incuraja si ma asigura ca totul o sa fie bine, pentru ca el urmarise in deaproape tot procesul, zi cu zi, marturie cu marturie, si pentru ca avea si studii in drept intelegea mult mai bine ce se petrecea acolo decat mine. Am discutat timp de o jumatate de ora, dupa care m-am intors la calculator sa mai lucrez la ce incepusem. Ma afundasem acolo in lucru si deodata aud din nou sunand telefonul, raspund si il aud din nou pe Alex care ma intreaba : ‘ Ce faci ?’ eu ii raspund ca ‘Bine !’ , ‘Te-am sunat sa iti spun ca juratii au anuntat ca s-a ajuns la un verdict ! iar Michael, acum, este in drum spre tribunal unde urmeaza sa asiste la citirea verdictului’ … in acele clipe am crezut ca cerul cade peste mine si ca totul se sfaraseste. Am deschis televizorul sa caut ceva post care sa anunte ceva si spre norocul meu am descoperit N24 care prelua transmisiunea in direct de la CNN. Nu mai stiu pe cine am sunat, nu mai stiu cu cine am vorbit , eram terminata, incepusem sa plang, tremuram toata si in mintea mea erau tot felul de scenarii… imi amintesc ca la un momendat vorbea cu Luisa la telefon si MJ a coborat din masina sa intre in tribunal, ei bine am crezut ca innebunesc, era asa de mare stresul, si eram asa de pins acolo incat printre lacrimi abia daca mai puteam sa vorbesc cu saraca fata. A urmat apoi momentul anuntarii verdictelor pentru toate capetele de acuzare, doamne …parca a durat o vesnicie… tin minte ca steteam in varful patului si urmaream televizorul , luasem in brate perna si stateam nemiscata . Intr-un final s-a anuntat si ultimul NOT GUILTY … in acel moment am inceput sa plang de fericire iar telefoanele au luat-o razna, suna fixul, suna mobilul, primeam mesaje , vorbeam la ambele telefoane …. Doamne ce sentimente erau atunci…ce trairi … a fost cel mai intens moment de pana atunci din viata mea …

A doua zi toata lumea ma felicita (de parca ar fi fost procesul meu), m-au sunat sa ma felicite si sa imi spuna ca se bucura pentru Michael. Frumoase momente.

Desi pe toata perioada procesului eram 100% convinsa de nevinovatia sa, nu pot spune ca nu am avut emoti mari, chiar daca probele procesului erau favorabile lui Michael, nu pot sa fiu obiectiva cu cei pe care ii iubesc … pentru ca ii iubesc … asa si cu MJ pur si simplu imi era frica si nu ma puteam gandii la alceva decat la respectiva chestie, la proces … dar a trecut. Acum astept, la fel ca si restul celor ce il iubesc pe Michael un album nou, o noua provocare in materie muzicala din partea sa.

De la extaz la agonie

Este foarte greu sa gasesti un moment potrivit pentru a povesti unele dintre cele mai intense trairi ale vietii. Este foarte greu sa te intorci in timp si sa retraiesti momente pline de incarcatura emotionala, sa treci de la extaz la agonie, de la bucrie fara margini la tristete sfasietoare, este foarte greu…

In aceste i luni de cand Michael Jackson a murit am incercat de nenumarate ori sa ma asez in fata calculatorului si sa incep sa scriu aceste randuri, zile intregi caram laptopul dupa mine, doar- doar sa reusesc sa scriu ceva, insa era foarte greu.

Astazi terminand mai repede treaba , am deschis Word-ul si am inceput sa scriu, “daca nu reusesc acum, nu stiu cand voi reusi” - mi-am zis.

Povestea pe care doresc sa o povestesc in cele ce urmeaza se numeste : “De la extaz la agonie”. Poate ca nu este suficent de sugestiv titlul, poate ca unora li se pare exagerat, dar la urma urmei ce mai conteaza, eu sunt singura care am trait aceste momente si singura care stie cel mai bine ce a fost in toate aceste luni in sufletul meu.

Povestea incepe in februarie 2009.

Dupa un an greu, 2008, plin de evenimente neprevazute, evenimante care urmau sa imi schimbe radical viata, credema ca anul 2009 ma va revansa cu momente si lucruri nemaipomenite, asta asa, in contul destulelor lucruri neplacute traite in 2008. Si intradevar asa parea sa fie, un an 2009 plin.

Pe la inceputul anului pe forumurile dedicate lui Michael Jackson a inceput sa circule un zvon legat de acesta. Zvon sustinut si de Friedman, jurnalistul care isi facuse un obicei din a scrie despre Michael Jackson. Zvonul vorbea despre o intelegere intre Michael Jackson si un mare promoter de spectacole live, pentru o serie de concerte pe celebrea arena O2 din Londra.

Recunosc ca desi nu dadeam mare crezare la aceste zvonuri, inima imi batea intr-un ritm alert ori de cate ori citeam despre asta iar imaginatia incepea sa isi faca tot felul de scenarii. Dar nimic nu avea parca sa prevesteasca ce urma sa se intample.

Pe data de 27 februarie il vedeam pe Michael mergand la cumparaturi alaturi de creatorul de moda Christian Audigier, iar in zilele urmatoare Audigier declara ca Michael urmeaza sa faca un drum la Londra pentru a face un anunt important.

In acele momente am simtit ca sangele incepe sa curga mai iute prin vene, banuiam ce urma sa anunte, si simteam ca lumea e mai frumoasa ca niciodata, oare urma sa fie adevarat? Oare Michael urma sa sustina un concert?

Raspunsul la aceste intrebari a venit pe 5 martie 2009 cand la O2 Arena din Londra, Michael Jackson urma sa sustina o conferinta de presa.

Tin minte ca in acea zi la serviciu tremuram toata, asteptam sa se scurga fiecare minut si sa ajung acasa pentru a urmari in direct, conferinta de presa. Nu am rezistat pana la finalul programului si a trebuit sa plec mai devreme, nu mai rezistam asteptarea aceea, acasa era altceva, eram linistita nimeni nu ma deranja.

Cum am ajuns acasa am deschis calculatorul si am accesat un site care urma sa transmita in direct conferinta de presa. Priveam pagina site-ului intruna si dadeam din doua in doua minute refresh la pagina, doar doar apare ceva nou. La un momentdat a aparut o numaratoare, o numaratoare inversa, mai sunt 3 ore pana la conferinta, 2 ore, si tot asa, si cu fiecare minut deveneam mai nelinistita.

In tot acest timp innrosisem telefoanele, vorbeam cu prietenii mei (fani MJ) despre acest moment si ne dadeam fiecare cu parerea despre ce avea sa urmeze.

Dupa o intarziere de aproximativ o ora Michael Jackson sustinea in sfarsit conferinta de presa. THIS IS IT, acesta era sloganul … Michael a anuntat o serie de concerte ce urmau sa se desfasoare pe O2 la Londra.

Nu va puteti inchipui ce moment a fost acela…

Cu siguranta fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri ati trait acele momente, insa fiecare dintre noi am trait altfel.

E normal ca fiecare dintre noi sa traiasca un astfel de moment diferit…insa cu siguranta vibratiile sunt la o cota maxima.

Va puteti oare inchipui, urechile imi auzeau ceva ce asteptau sa auda de mai bine de 18 ani… era un vis devenit realitate.

Nicio clipa nu as fi putut banui ca acest moment de fericire extrema avea sa se transforme in zilele ce-l precedau intr-o agonie de nedescris.

Cand spun agonie nu as vrea sa fiu inteleasa gresit, am fost fericita, extrem de fericita, poate si din aceasta cauza nu am simtit loviturile date de destin si esecurile acestor luni.

Telefoanele sunau ca nebunele , monitorul era plin de ferestre de messenger deschise, nu stiam cu cine vorbesc, cu cine ma felicit. Totul parea ca si prima raza de soare venita dupa o lunga perioada innorata.

Zilele care au precedat anuntul au fost cele mai stresante din viata mea. Asteptam sa anunte data cand se vor pune in vanzare biletele pentru concerte. Tremuram totata, aveam in permanenta un nod in gat si o teama. Mi se parea prea frumos ca sa fie adevarat. Tremuram intruna si lumea in jurul meu se misca in slow-motion. Nu auzeam nimic si nu realizam nimic.

Inchipuitiva ca pe 7 martie mi-am aniversat ziua de nastere. Si pentru ca implineam o varsta aveam pregatite mai multe petreceri cu mai multe grupuri de prieteni si rude. Trei seri la rand am iesit la restaurant cu prietenii si rudele mele… insa desi trebuia sa fie un moment de bucurie a fost un moment de stres. In mintea mea era decat un lucru… “cum reusesc sa cumpar bilet la concerte?”…si toatul a culminat cu mersul la doctor al de familie, deoarece insomniile si stresul atinsesera dimensiuni maxime…

In acea perioada evenimentele s-au scuccedat cu o repeziciune maxima… de aceea o sa le relatez pe rand, pentru a nu plictisi pe nimeni:

Ziua pre-seale-urilor la bilete, nebunie maxima, emotii mari, m-am pierdut si nu am reusit sa prind niciun bilet … noroc cu Radu care a reusit sa imi cumpere si mie un bilet pentru al treilea spectacol cel de pe 12 iulie 2009. Eram tristi pentru ca ne dorisem in prima seara, insa ne multumeam si cu acest bilet. Dana a venit cu ideea nebuneasca sa mai cumparam un rand de bilete la show-ul de pe 10 iulie (al doilea) deoarece tot ne aflam in Londra in acea zi, si ar fi fost frustrant sa fim in Londra si sa nu mergem la Michael. Zis si facut… am mai cumparat la supra pret bilete si pentru show-ul de pe 10 iulie.

Totul era pregatit, biletele de avion cumparate, cazarea rezervata, planurile facute, ghidul Londrei cumparat…totul era aranjat, nimic nu parea ca ne mai putea sta in cale…

Iata insa ca ceva a anuntat parca dezastrul. O zi idioata din luna mai cand o stire a dat peste cap toate planurile noastre… primele 4 date ale concertelor au fost reprogramate. Primul show, cel de pe 8 iulie a fost mutat pe 13 iulie, 10, 12, 14 iulie au fost mutate pe 1, 3 si 6 martie 2010.

Vestea a cazut ca un blestem, totul se naruia, noi aveam bilete pe 10 si 12 iulie, ce ne facem? Cum rezolvam problema… nu rezistam sa mai astept inca 10 luni sa il vad pe Michael, ce fac cu rezervarile la hotel, cu biletele de avion? Ce se intampla cu toate astea.

Din nou o perioada de agitatie, de stres, de teama ca pierd sansa vietii mele. Biletele la avion le-am anulat recuperand o suma infima de bani, rezervarea la hotel am mutat-o si mi-am mai cumparat un nou bilet pentru 22 iulie. Facusem tot ce imi statea in putere, tot ce puteam face, facusem. Din nou mi-am facut rezervare la hotel, alte bilete de avion, alte planuri si alte sperante …si toate in zadar.

Zilele pana pe 22 iulie treceau foarte incet, incepusem sa imi bifez in calendar zilele pana la concertul lui Michael. Vestile despre Michael sunau bine, pareau incurajatoare, totul parea ca e din ce in ce mai frumos cu fiecare zi cu care ma apropiam de 22 iulie… mai aveam o luna… mai putin de o luna si imi vedeam visul cu ochii… era ceva foarte frumos. In fiecare dimineata ii multumeam lui Dumnezeu pentru acest lucru, in fiecare zi inchideam ochii pret de cateva secunde si ma vedeam la concert… era frumos.

25 iunie 2009 – ziua in care timpul a stat in loc.

Fericirea mea era fara margini, ma bucuram de fiecare lucru, pluteam si eram fericita la maxim… poate de aceea am ignorat toate semnele si premonitile din saptamana premergatoare zilei de 25 iunie.

Toata saptamana a fost groaznica, noaptea avem cosmaruri, lucrurile in casa incepusera sa se strice: aparatul foto, masina de spalat, iala de la usa…toate mergeau pe dos, insa eu nu le dadeam asa mare importanta , mai aveam o luna pana la indeplinirea visului meu.

Imi amintesc ca ziua de 25 iunie a fost o zi foarte grea la serviciu, foarte mult de munca. Nu am reusit sa imi smulg nici macar 15 minute sa postez cateva stiri pe site. Ajunsa acasa m-am ocupat de stirile pentru rubrica “What’s new? “; tin minte ca ultima stire postata era despre faptul ca intreaga echipa “This Is It” se pregatea sa plece la Londra pentru repetitiile finale.

Obosita fiind m-am culcat mai devreme in acea seara. In jurul orei 24 am primit un telefon de la o veche prietena (fan MJ) care acum studiaza in SUA. Nu mai vorbisem cu ea de aproximativ doi ani. M-am bucurat ca o aud. Am vorbit tot felul de baliverne, am vorbit despre Michael, despre cat de fericita sunt ca voi merge la concerte, despre viata noastra …despre o multime de alte lucruri. In tot acest timp am observat ca cineva incerca sa ma sune … am rugato pe Doina, caci asa io cheama pe prietena mea - sa inchida si sa ma resune, sa vad despre ce evorba … Am sunat inapoi la numarul de telefon care insista sa ma sune… era ora 01.20 noaptea … de la capatul celalalt al firului am primit vestea : “Michael a murit!” . Nu am crezut pe moment ce auzeam, credeam ca visez … ca nu aud bine. Am dat fuga sa deschid televizorul, nu gaseam pe telecomanda CNN (caci ei transmiteau live), telefoanele au inceput sa sune ca disperatele, am intrat pe internet, deja incepuse nebunia, incepuse haosul… incepuse sfarsitul…

Sfatsitul unui vis, sfarsitul unei sperante…sfarsitul unei vieti … era sfarsitul… si totusi era inceputul…

Nu o sa mai intru in detalii cu tot ce s-a intamplat in acea noapte, pentru ca trairile au fost extreme, au fost niste clipe de agonie maxima. Dimineata am luat primul tren catre Bucuresti, simteam ca trebuie sa merg acolo, sa fiu alaturi de alti fani si sa aducem un omagiu lui Michael.

Astfel ca in zilele de 26,27 si 28 iunie (Intrarea Stadionului National)am petrecut cele mai frumoase si dureroase zile din viata mea. Am vazut lume foarte multa venind in aceste zile pentru a aduce o floare, aprinde o lumanare sau varsa o lacrima. In aceste zile am inteles de fapt cine este Michael Jackson, care este mesajul lui, cat de fericita sunt pentru ca am fost contemporana cu el… cat de mandra sunt ca il iubesc.

Trebuie sa recunosc, cele trei zile petrecute in fata stadionului Lia Manoliu, locul unde Michael Jackson concertase de doua ori a fost plin de magie… nu cred ca as fi trecut peste acest soc, peste aceasta pierdere daca nu eram alaturi de alti fani Michael Jackson. Nu cred ca puteam merge mai departe daca nu imparteam suferinta si durerea mea cu altii ; alaturi de ei am avut puterea sa plang, sa rad si sa reusesc sa respir, pentru ca aerul era de nerespirat…era amar.

Durerea e fara margini, 18 ani din viata mea , 18 ani de vise si de trairi spulberate in cateva minute… credeam ca nu voi face fata momentului, ca voi ceda, insa nu a fost asa, am rezistat, chiar m-am uimit cat de rece am putut fi la un moment dat. In acest an eu am pierdut un tata spiritual.

Nu ma feresc sa spun asta, Michael Jackson a fost tatal meu spiritual, cu el am trait copilaria si adolescenta mea, cu el am iubit prima data, cu el am plans si am ras, cu el am trecut peste momentele grele si tot cu el am dansat la petreceri… cu el am vorbit cand mi-a fost greu… Michael Jackson este o parte din mine.

In cele trei zile comemorative am vazut mii de oameni venind sa aduca un omagiu lui Michael Jackson, am vazut cu adevarat ce inseamna Michael Jackson. Am vazut oamnei de diferite varste, sexe, nationalitati, culori, oameni in carucioare , oameni coborand din masini luxoase, oamnei care nu si-au permis o lumanare dar care au varsat o lacrima din suflet… am vazut pe Michael Jackson . Am inteles atunci ce spunea Michael in Mann In The Mirror, in Cry sau alte piese. Am stat si m-am gandit mult. Oameni de diferite religii care canta si traiesc Will You Be There – o rugaciune crestina. Puterea cuvantului trece dincolo de toate barierele interasiale, puterea dragostei biruieste tot. Michael Jackson este dragoste, este lumina si este fara indoiala un mesager al lui Dumnezeu, care a venit pentru a ne transmite un mesaj. Nu toti l-am inteles… nu toti l-am apreciat si nu toti l-am auzit …

Astazi inteleg altfel Michael Jackson, vad mult mai departe decat am vazut pana acum, inteleg mult mai bine lumea si pot spune pretuiesc si mai mult viata… dar cu ce pret?

Unii poate spun ca asa a fost destinul lui… altii poate vor spune ca a trait sufiecant si ca si-a facut-o cu mana lui… ce conteaza ? ce conteaza ce zic altii ? Eu cred altceva, de fapt nu cred, sunt sigur de asta :

Michael Jackson nu a fost doar un mare artist, un excelent om sau un mare filantrop… Michael Jackson a fost trimisul Celui de Sus, si nu exagerez cand spun asta. A venit cu o misiune (la fel ca noi toti de altfel), a venit cu un scop, a venit sa ne spuna ceva, sa ne spuna ca dragostea este cel mai de pret dar de la Dumnezeu, a venit sa ne faca sa vedem lumea altfel, sa nu mai distingem culorile pielii, sa nu mai stam incatusati in dogme religioase riguroase, sa nu mai raspundem cu rautate, rautatii din jurul nostru… a venit sa ne lumineze. Oare a reusit ? Oare oamneii l-au inteles ? Oare noi cei care ne-am autointitulat “fanii” lui am inteles mesajul ? am invatat ceva din cuvintele lui ? … nu stiu, e o intrebare retorica… doar timpul va putea rasunde la asta… doar faptele noastre pot dovedi asta… doar noi putem sa demonstram asta…

As mai continua aceste randuri insa imi este foarte greu … ma coplesesc sentimentele, ma biruieste tristetea… aici inchei aceste relatari, aceste farame de viata, aceste trairi. Le scriu aici caci e locul unde intra oamnei asemeni mie, oameni care traiesc asemeni mie si care inteleg, poate, aceste randuri. Sper ca intr-o zi sa reusesc sa realizez ceva cu adevarat maret, ceva ce sa ii pot dedica lui Michael , ceva de care Michael sa fie mandru.

* Vreau sa mulumesc din suflet unor oameni cu care am trait extazul si agonia, va multumesc. Multumesc tuturor celor care mi-au adresat un cuvant frumos si tuturor celor care au fost alaturi de mine in aceste luni. Multumesc prietenilor mei fani MJ care mi-au fost alaturi. Multumesc miilor de fani romani a lui Michael ca s-au mobilizat frumos in aceste luni. Multumesc romanilor ca au stiut sa respecte durerea noastra. Ii multumesc mamei mele ca ma inteles si sprijinit enorm in aceste luni … va multumesc tuturor!