SINGUR IN NEVERLAND

Dupa cum am scris intr-un topic am sa va scriu si ceea ce am eu scris de mine dar va rog din suflet sa nu ma grabiti pentru ca este mult de scrissi va mai rog sa imi scuzati greselile.AM UITAT SA SPUN....POVESTEA ESTE SI ADEVAR SI FICTIUNE

Am inceput sa scriu aceasta carte in august 1993,imediat dupa asa-zisul "scandal al secolului" in care este implicat "cel mai mare star al ultimului deceniu",cantaretul de muzica pop MICHAEL JACKSON,idol al generatiei care cuprinde copii si tineri de la 30 de ani si nu numai.Cartea este un PROTEST adresat acelor oameni care,lovind in MICHAEL JACKSON,incearca sa distruga o cariera stralucita,o viata inchinata muzicii,dar care de fapt reusesc un lucru mult mai grav:distrug idealul a zeci de mii de copii care au invatat de la MICHAEL sa nu accepte murdaria PAMANTULUI(razboiul,rasismul,ura,drogul,viciul)si sa lupte pentru vindecarea acestei lumi deja bolnave.Un singur lucru vreau sa spun sacalilor ce scormonesc in gunoaie:Oricat de tare veti lovi,nu puteti distruhe MUZICA lui MICHAEL.Ea rezista prin propria-i valoare,nu prin imaginea buna sau rea,falsa ori reala a megastarului.Discurile lui se vor vinde la fel de bine,oricand si oriunde in lume,pentru ca muzica lui e cea mai buna.Tot ce reusiti voi este sa derutati miile de tineri care nu inteleg cum poate cineva,in acelasi timp,sa faca atat de mult bine copiilor lumii,dar sa fie acuzat ca le face atat de mult rau.
OAMENI MARI,VA IMPLOR,LASATI COPIII SA CREADA CA LUMEA MAI POATE FI VINDECATA!NU LE UCIDETI SPERANTA!

MOTIVATIE
M-am nascut in anul 1972 in Romania.Prin forta lucrurilor sunt deci,cetatean al Europei de Est.M-am nascut a doua oara la 1 octombrie 1992 sau,cel putin ,de atunci mi-a renascut speranta,dandu-mi dreptul la VIATA.Miracolul care mi-a deschis cai nebanuite,care a desteptat in mine forte ancestrale daruite de abisul esential si despre care nu sumtisem ca exista,se cheama MICHAEL JACKSON.In cei 20 de ani in care viata mi s-a derulat in interiorul cortinei de fier,m-am zbatut continuu,incercand sa depasesc limitele impuse.N-am reusit.In tara mea,oamenii sunt tristi,au parte de putine bucurii.Nascuti in intuneric,mor de multe ori fara sa cunoasca lumina.Asa a fost si generatia parintilor mei,asa am fi putut pati si noi.Dar minunea s-a intamplat:"lumina" a coborat printre noi si odata cu ea,"sfantul duh".vestea ca MICHAEL JACKSON va concerta in Romania,a surprins,a uluit o lume intreaga,mai ales pe noi,romanii,flamanzi de frumusetea spectacolului,de frumusetea omului.Zeci de mii de suflete curate,neancepute de minciuna drogului,de falsitatea viciului,mii de suflete de copii s-au deschis fara oprelisti in fata uriasei forte ce o reprezinta MICHAEL.Cele mai frumoase handuri indreptate spre MICHAEL,ganduri care m-au rascolit profund sensibilitatea,apartin unei fete de 17 ani,eleva al unui liceu de arta.Dupa o conferinta de presa,in timpul careia a petrecut cateva clipe de vis alaturi de MICHAEL JACKSON,declara unui ziarist:Aveam emotii si simteam ca ma transform intr-o pasare.Pluteam de fericire deasupra oamenilor si a salii.El a intrat in sala,iar noi ne-am indreptat toti cu mainile intinse.Ne-am unit mainile si am inceput sa cantam.Cantam ci MICHAEL JACKSON,priveam sala plina,traiam intens fiecare secunda,sa nu pierd nici o senzatie.Cantand,mi-a luat dintr-o data mana,ca pe a unui copil mic.Ii strangeam mana si nu mi-a venit sa cred ca il ating.Toti il priveau si in atingeau cu adoratie.Daca ar fi trebuit sa murim atunci,toti am fi facut-o fericiti.MI se parea ca in dufletul lui,acolo in adanc,MICHAEL nu era fericit,dar ca incerca sa-si transforme nefericirea lui intr-o stare generatoare de fericire penru noi.El nu mai canta pentru el,dpar pentru noi traia.Cand simti ca cineva te iubeste atat de mult,ca iubeste omenirea fara limite,nu mai poti fi singur.Si eu am fost fericita fara rezerve".Aceste ganduri m-au rascolit la nesfardit.Cred ca ele dovedesc cel mai bine ca MICHAEL nu-si mai apartine de foarte mult timp.El traieste pentru milioanele de tineri care vad in el un mod de viata,un ideal care ii face sa uite adesea adevarata fata a lumii in care traiesc,sa simta ca viitorul exista cu adevarat,ca el inca mai are o sansa pe acest pamant,o sansa chiar a PAMANTULUI si bineanteles a lor,a tinerilor.MICHAEL JACKSON,cu fata mereu luminata de acelasi suras generos,reuseste sa declanseze in inimile tinere iubirea de oameni,respectul pentru viata,fiind forta care opreste raul,il anihileaza,il indeparteaza de sufletele tinere,de altfel extrem de vulnerabile in fata oricaror influente,fie ele bune sau rele.puterea lui MICHAEL actioneaza asemenea unei bariere,indepartand viciul,oricare i-ar fi numele.

VIATA
CAPITOLUL 1-JOE

A trecut un an de cand am asternut aceste ganduri pe hartie.N-as fi crezut niciodata ca ar fi cu putinta ceea ce a urmat.Este o poveste fantastica,povestea mea si totusi atat de straina de mine.
La nici 3 luni de la grandiosul concert de la Bucuresti,se precede un eveniment,la fel de uluitor pentru mine.Imi apare o carte.prima si credeam atunci,ultima carte scrisa de mine.Cum m-am hotarat sa o scriu?Foarte simplu!Avand sufletul prea plin,dureros de plin de imaginea omului care mi-a dat o alta putere de intelegere asupra lumii,am simtit nevoia sa ma descatusez de dulcea,dar prea greaua povara.Cel mai potrivit interlocutoe mi-a devenit coala de hartie,careia ii puteam impartasi absolut toate trairile mele intense.
In ianuarie 1993 imi apare volumul "Reflectii sentimentale" al carui unic erou este MICHAEL JACKSON,aceasta fiind prima etapa a fantasticei povesti a carei eroina am fost ,de data asta ,eu.
A urmat un alt eveniment.lansarea pe piata romaneasca a colectiei MICHAEL JACKSON'S FAMILY,lansare care a beneficiat de un agreabil show,dar mai ales de prezenta familiei lui MICHAEL,redusa numai la 2 membri,Rebbie,sora cea mare si Joe,seful clanului.Bineanteles,de la acest eveniment nu puteam lipsi tocmai eu.In pauza spectacolului s-a desfasurat un concurs avand ca tema viata si cariera idolului meu.Inscrisi pe lista concurentilor nu sunt decat 24 de tineri,chiar foarte tineri cunoscatori ai biografiei si discografiei starului.
As fi vrut sa ma alatur lor,dar serioasa mea varsta,na facea sa dau inapoi.
Totusi,in ultima clipa,mi-am depasit timiditatea si am ridicat numarul concurentilor la 25.Sansa,in primul rand,dar si cunostintele acumulate pe cand scriam "Reflectii sentimentale" m-au ajutat foarte mult.Din aceasta intrecere am iesit invingatoare,urmand sa primesc un trofeu a carui valoare este necunoscuta pentru toata lumea,chiar si pentru organizatori.Premiul trebuia oferit de sumpaticul domn Joe Jackson,la sfarsitul show-ului.Va dati seama ce emotii aveam!Gandul ca voi atinge un obiect ce se odihnise cu cateva clipe mai devreme in mainile omului ce stiuse atat de bine sa obtina de la copiii lui tot ce acestia puteau oferi,mi se parea ca este rasplata suprema pentru fidelitatea sentimentelor mele fata de ei.
La scurt timp dupa ce ultimele acorduri muzicale s-au stins acoperite de aplauze interminabile,unul dintre organizatori imi face discret semn sa-l urmez.Ma strecor cu greutate printre spectatorii nehotarati inca sa isi paraseasca locurile.Ne indreptam spre sala de protocol,unde suntem asteptati,nici mai mult ,nici mai putin,decat de cei 2 jacksoni,Rebbie si Joe,impreuna cu cativa apropiati de-ai lor.Doresc sa imi vorbeasca,sa ma cunoasca.O,Doamne,este prea mult pentru mine!Niciodata n-am fost mai recunoscatoare hazardului ca avusesem sansa sa studiez engleza in facultate si s-o predau mai mult de 10 ani in scoala unde sunt profesoara.Reusisem chiar sa traduc in limba engleza si sa tiparesc cateva exemplare din cartea mea,dedicata lui MICHAEL.Un astfel de volum se afla acum in poseta mea.
Odata cu acest gand,ma cuprinde o frenezie nebuna.Stiu ce am de facut.Imi voi pune planul in aplicare,oricat de neplacute pot fi consecintele.Este o ocazie unica si in mod sigur,nu se va mai ivi a doua oara.Un tren nu trece niciodata prin aceeasi gara,spune un proverb intelept,asa ca nu-mi ramanea decat sa-mi urez singura:"Good luck,Monica!"
Ajunsi in fata usii intredeschise,inima imi batea cu putere.Insotitorul meu imi face loc,poftindu-ma inauntru.
--------
In incatere sunt mai multe persoane:prieteni,un reporter,oameni de paza,dar eu ii vad numai pe ei.Sunt asezati comod in fata unor flori superbe,care apartin probabil frumoasei Rebbie.Par relaxati si amabili.Nu acelasi lucru pot spune despre bodyguardul lor.
Emoria mea atinge paroxismul,disparand apoi,anihilata de propria-i intensitate.Ii privesc cu incredere,le zambesc,soptesc:
-Buna seara.Ce mai faceti?Numele meu este Monica.Va iubesc!
Intinzandu-mi mana,raspunsul vine neasteptat de repede si cald:
-Buna seara.Si noi te iubim si te admiram pentru victoria ta.Suntem aici ca sa-ti multumim si sa-ti oferim o mica recompensa.
Joe se intoarce spre unul dintre prietenii lui:
-Te rog da-i domnisoarei pachetul!
Primesc o cutie destul de voluminoasa,cu un ambalaj excentric.Ghicesc imediat.Sunt discuri.precis sunt originale.
Ma bucur ca un copil,insa fericirea mea este scurta.Imi dau seama ca sfarsitul intalnirii a sosit.Nu mai am timp sa stau pe ganduri.trebuie sa imi pun planul in aplicare.Acum sau niciodata.M-am hotarat.Acum.Spre stupefactia celor prezenti,cu zambetul inca pe buze,ma ahat de gatul lui Joe si ii sarut romaneste pe amandoi obrajii.Ca sa-mi ating scopul,eram in stare de orice.Si totusi,sa-l saruti pe Joe nu este chiar un sacrificiu.Tori cei de fata raman interzisi.Nu trebuie sa ii las sa se dezmeticeasca,de aceea ma grabesc sa vorbesc:
-Imi pare rau,domnule Jackson,dar nu-mi regret gestul.Mi-am permis astfel,un supliment la premiul oferit de dumneavoastra.
Joe nu pare deloc suparat,dimpotriva,ochii ii stralucesc de placere.Primd curaj si-i intind cartea pe care am scos-o din poseta,cu cateva clipe mai devreme.Glasul meu tradeaza o imensa bucurie cand ii spun:
-este randul dumneavoastra sa primiti ceva de la mine,un mic dar,o carte neansemnata pentru unii,dar aproape sacra pentru mine.Scriind-o,am fost mai aproape de MICHAEL decat toti cei care s-au aflat cu adevarat in preajma lui.V-o daruiesc!
Dintr-o sungura privire,aruncata fugar pe coperta de pe care ii zambeste ingereste proprilu fiu,Joe deduce esentialul.
-Domnisoara,n-o pot primi...
Mi se opreste respiratia.Lacrimile,neascultatoare,incearca sa-mi inunde ochii.Glasul imi tremura:
-Dar,domnule!
-N-o pot primi fara dedicatie!Fiul meu nu mi-ar ierta-o niciodata,asa ca,va rog,scrieti-i cateva cuvinte.
Imi inapoiaza cartea.Acum imi tremura si mana;de fapt tremur toata.O,Doamne,de nu mi-ar tremura si mintea!Nu pot sa gandesc si totusi,trebuie sa gasesc ceva.Ajuta-ma,Doamne!Reusesc cu greu sa astern pe foaia alba cateva randuri,apoi semnez si-i dau cartea inapoi.Cu glas bland dar ferm,Joe imi promite ca,in 3 saptamani,va ajunge la destinatie.
Ii multumesc,ne luam ramas bun pentru totdeauna.
Planul meu nu esuase,iar consecintele fusesera chiar miraculoase.Cu speranta si bucuria de a sti ca putin din dufletul meu,transpus in volulul daruit lui MICHAE,traversa oceanul,se incheia un alt capitol al fantasticei povesti care a dat culoare vietii mele.

CAPITOLUL 2-O ZI...

Doua luni mai tarziu.
ciata merge inainte,lumea din jurul meu se transforma de la o zi la alta,haotic,aparent fara sens.Este din ce in ce mai greu sa-ti pastrezi echilibrul moral,datorita dezechilibrului financiar.tentatiile de tot felul,literatura de cea mai buna calitate,dar si pornografia indoielnica,magazinele stralucitoare,ademenitoare precum mirajul occidentului,alaturi de dughenele cu iz oriental,minciunile adevarate,dar si adevarurile mincinoase,toate desfinteaza sensul binelui si raului,le amesteca indestructibil,rezultatul fiind greu de suportat.
Astazi,ca in atatea dati,m-am intors acasa cu sufletul si mintea obosite,liprita de incredere in ziua care vine.Sunt singura in apartamentul care pare pustiu.Ma asez in fotoliu,incerc sa ma adun,sa-mi regasesc propriul eu.
Daca ar fi aici si fiul meu.Andrei!
De s-ar intoarce mai repede din tabara!Am atata nevoie de optimismul lui molipsitor!Alaturi de el,devin intotdeauna foarte tanara,ma intorc prin timp in adolescenta mea cenusie,o traiesc din nou,in alt fel.Cenusiul capata esenta curcubeului,tineretea prinde miros de libertate;impreuna cu Andrei invat sa descifrez sensul cuvantului LIBERTATE,invat sa-i culeg roadele.

Este trecit de miezul noptii.Am inchis de mult televizorul;programul din aceasta seara a semanat prea mult cu propria moastra existenta,nu mi-a produs nici o senzatie care sa-mi aminteasca de apartenenta mea la sungura specie vie capabila de sentimente ce depasesc instinctul primar.
ca de obicei, MICHAEL prietene,ultima mea speranta ramai tu.Am nevoie de alinarea geniului tau divin.
Cufundata in intuneric,intinsa confortavil pe canapea,ma las mangaiata pana la extaz de racoarea noptii,adusa de adierea,cu miros de trandafiri,ce se strecoara pe fereastra larg deschisa.
Intind mana,i-au la intamplare una din casetele frumos asezate,pornesc casetofonul.Dupa o secunda de liniste profunda,in incapere se revarsa o muzica siderala,venita parca,odata cu racoarea noptii,din spatiul cosmic,ascunzator de taine.
MICHAEL,muzica ta imi picura in suflet diamante,imi descompune materia trupului,o transforma in suvoaie de particule vii,colorate intens si stralucitoare,le impleteste si le rasuceste,le desface si iar le aduna intr-un ritm fantastic.
Cand linistea coboara din nou,cu mintea si trupul relaxate,ma cufund intr-un somn adanc,sanatos,fara vise.

Trebuie sa merg la gara sa-l aduc pe Andrei.Nu mai am rabdare.Timpul se scurge lenes,parca impotriva mea.Pornesc agale,potrivindu-mi pasi in asa fel incat sa ajung pe peron odata cu trenul.Nu-mi plac asteptarile,sunt deprimante.
Caldura inabusitoare,de mijloc de iulie,face aerul greu respirabil.
Trec pe la biroul de informatii.Slava Domnului,trebul nu are intarziere.Confirmarea vine de la un suierat prelung,apoi garnitura de 8 vagoane trage la peronul principal.O mulrime galagioasa si pestrita inunda peronul.Ma agit emotionata,cautand in stanga si-n dreapta.Doua manute moi,inconfundabile,mi se aseaza pe ochi.Ma intorc si ne imbratisam cu nerabdarea revederii.
-Andrei,tiganusul meu scump,mi-a fost atata dor de tine!
-Mami,am atatea sa-ti povestesc!
Il privesc cu nesat si nu ma mai satur.Inalt cat mine,cu parul blond si ciufulit,cu tenul masliniu,ochii albastri si neastamparati,este un strengar minunat si istet,un fiu care ar face fericita pe oricare mama din lume.
Afara,acelasi soare necrutator ne determina sa luam un taxi.Ajungem acasa in timp record.Apartamentul nostru,pustiu pana acum un ceas,devine dintr-o data neancapator.Buna dispozitie umple toate ungherele.In graba despachetatului,a impartirii darurilor,ne lovim unul de celalalt,vorbim in acelasi timp,ne oprim si radem fara vreun motiv.
Bucuria noastra este totala,nimic n-o poate umbri.

Soarele bland al diminetii mangaie trupul de copil,adancit inca in somnul adanc.Sa doarma a fost intotdeauna o placere pentru Andrei,de aceea nu ma indur sa il trezesc.
Am pregatit micul dejun,ma invart prin bucatarie facandu-mi de lucru.
Din camera lui Andrei se aude muzica,deci s-a trezit.
Amandoi iubim muzica,amandoi avem acelasi idol,numai ca pasiunea lui se manifesta cu totul diferit.El este un fan adevarat,cu legitimatie in regula,cu camera plina de postere,fotografii si articole decupate din ziare,cu o tinuta vestimantara pe potriva(palaria si manusile m-au costat o avere).
II aud pasii pe hol.Intra in bucatarie somnoros.B-a trebut prin baie si asta se vede foarte bine.Nu-l iert.
-Lenesule,ai incurcat usile!Mai intai o deschizi pe cea de la baie!
-Mami,astazi nu!Imi este prea foame,te rog!Parca n-am mancat de cand am plecat in tabara.Stii tu cum vine asta:"Nicaieri nu-i ca la tine acasa"?
-Stiu!Si daca vrei sa fie in continuare la fel de bune,atunci schimba directia!
Mai arunca o privire pofticioasa peste bunatatile de pe masa,dupa care se conformeaza.Ii inteleg nerabdarea.Nu intotdeauna il asteapta la micul dejun asa delicatese!Dar azi este o zi speciala,cea a reantoarcerii acasa dupa 2 saptamani.
Putin mai tarziu,cu apatitul satisfacut,cu moralul aflat la cota mazima,imbracati conform starii sufletesti "de duminica",ne despartim,fiecare urmandu-si calea potrivit cu ocupatiile citadine.

Andrei nu s-a intors inca.Sunt singura si cred ca este momentul potrivit sa-mi pun ordine in ganduri,sa hotarasc ce vom face in urmatoarele saptamani.Mai am 2 luni de vananta,dupa care ma voi intoarce la scoala.Pentru noul an de invatamant am sperante,cred eu,intemeiate,sa obtin si cateva ore si la o facultate particulara.
Daca am avea bani destui,am merge poate,pentru 1 saptamana in Belgia,la Virgil.Imi este tare dor de el.A plecat de 3 luni si mai sta inca 3.Lucreaza la o firma mare,castiga bune,contractul a fost pe 6 luni si cine stie,poate va obtine o prelungire.Vorbim aproape in fiecare seara la telefon,ne trimitem scrisori.Linistea din incapere,tulburata doar de zgomotul surd al strazii,este instantaneu sfartecata de clinchetul strident si insistent al doneriei.Ma intreb,nedoritoare de musafiri,cine ar putea fi.Andrei ,in nici un caz.El are cheie.Deschid usa si totusi,Andrei sta in fata mea,rosu de nerabdare.In mana tine o scrisoare.Dupa multele stampile si parci postale care acopera plicul,deduc ca vine din afara.
-Andrei,ne-a scris tata!dar imediat ce rostesc aceste cuvinte,ma incearca o presimtire urata.Doar ieri primisem o scrisoare de la Virgil.Oare ce se intamplase?De ce imi scrisese alta imediat?
Raspunsul lui Andrei ma nauceste complet:
-Nu mami,scrisoarea nu vine din Belgia!Vine de dincolo de ocean,din America!
Inchid usa in urma lui Andrei si incerc sa inteleg.Cine sa scrie din America?Poate Doriana,vara lui Virgil.locuieste in Los Angeles de cativa ani,dar nu ne-a scris pana acum niciodata.Am pastrat legatura numai prin mama ei,care o vizitase de cateva ori si atat.
-Nu intelegi,mama?Ai o scrisoare din America,din Santa Ynez.Joe s-a tinut de cuvant!Tu n-ai vrut sa crezi ca o va face,dar uite,ai aici dovada.
Privesc plicul cu stupoarea imposibilului.Andrei are dreptate.Creierul mi se goleste instantaneu de orice gand,isee,sumtire.Starea de "imponderabilitate"dureaza doar cateva clipe,dupa care realizez ca imposibilul devine cateodata posibil...si asa cum vrea s-o demonstreze viitorul,mai adevarat chiar decat VIATA insasi.

waaaw, superb Maria
Mi-a placut foarte tare povestea ta, este ca un drog, cand incepi sa citesti nu te mai poti lasa de citit pana nu termini. Foarte frumoasa povestea.
Mi-a placut foarte tare intalnirea ta cu Joe, a fost un pic amuzant, cum te-ai dezlantuit acolo de fata cu Joe si i-ai sarit la gat sa-l saruti pe obraz ,, romaneste" , foarte frumos. Insa mi-a placut si intalnirea cu fiul tau, a fost foarte emotionant. De fapt toata povestea mi-a placut, sper sa mai scri fiindca sunt foarte interesante povestiile tale

dar draga mea...nu s-a terminat

stiu ..abia astept continuarea ... e superb ce ai scris (ca intotdeauna dealtfel )

ShadowMaster a scris:stiu ..abia astept continuarea ... e superb ce ai scris (ca intotdeauna dealtfel )

si eu care credeam ca te iei de mine ca l-am descris pe Joe asa

da e super povestea...imi place foarte foarte mult

draga mea .... asa l-ai vazut tu ... asa ai simtit nevoia sa-l descrii ...poate asa si este ...cine sunt eu sa contrazic ce ai vazut si simtit tu acolo ? mai ales ca eu pe oamenii astia nu ii cunosc ... eu stiu doar ce simt si atat ...si asta e doar despre mike ...

Miana a scris:dar draga mea...nu s-a terminat

de abia astept sa citesc si celelalte capitole, ca mi se par foarte interesante

CAPITOLUL 3
FEBRILITATE

tin plicul in mana si nu ma indur sa il deschid.Imi place sa stau cu el asa,sa il ating doar,sa prelungesc cat mai mult minutul necunoasterii,sa duc cat mai departe clipa adevarului.
Cu plicul inchis pot sa-mi imaginez atatea,fantezia mea se poate juca,osciland intre taramul viselor si realitatea prezentului.
Putin mai tarziu,aveam sa realizez cat de miraculoasa poate fi uneori realitatea!Deschizand plicul,am aflat ca basmele copilariei pot fi traite cu adevarat,ca minunile nu stau numai in puterea zanelor,ca exista si oameni a caror putere sta sa faca minuni,oameni care au forta sa aduca fantasticul si inimaginabilul in existenta semenilor lor.Stateam cu plicul deschis in mana,priveam biletul de avion,invitatia,le pipauam si totusi mintea mea refuza realitatea.Asa ceva se intampla numai in filme,oricum,nu mi se poate intampla tocmai mie!Si totusi...Alaturi de invitatie si biletul de avion,se mai afla o coala dintr-o hartie de cea mai buna calitate,pe care sunt caligrafiate doar cateva randuri:
Domnisoara Monica,
este o bucurie imensa sa aflu ca am prieteni adevarati intr-o tara ai carei tineri m-au fascinat.
Iti multumesc pentru carte si cum in ultima pagina spuneai:"Visez cu ochii mintii imparatia de basm,al carui print este Michael Jackson",am crezut de cuviinta ca ti-ar primde bine sa vezi aceasta imparatie cu ochii adevarati.Singurul met regret este acela ca nu voi putea fi aici cand vei veni tu,ca nu-ti voi putea dovedi ca sunt o gazda minunata.
Cu prietenie,
Michael Jackson
Prumul care a revenit cu picioarele pe pamant ,a fost Andrei.Citise si el scrisoarea de cateva ori ci cred ca intelesese inaintea mea.
-Deci,vei placa in America.Vreau sa merg si eu cu tine.
-Andrei,in primul rand,NU vom pleca nicaieri.In al doilea rand,Nu vei arata plicul acesta la nimeni,este ceva personal.
----------------------
Se zice ca noaptea este un sfetnic bun!dar eu nu de sfaturi am nevoie,ci de timpuil necesar pentru a intelege ce vrea hazardul de la mine.Nu,nu vreau sa ma opun hazardului,n-am dreptul sa o fac!Sa traiesti pe viu,chiar si numai pentru o saptamana,sa te misti in acea lume de basm creata pentru Michael,este o sansa ca nu-ti apare decat o data in viata si poate nici atunci.Cine sunt eu ca sa-mi permit sa refuz asa o bucurie si mai ales,de ce as face-o?
--------------
Azi vorbesc la telefon cu prietena mea din Los Angeles.mai am de pus la punct ultimele detalii ale calatoriei si trebuie sa ii cer cateva sfaturi ei.Dar,gata!Din aceasta clipa,timp de o saptamana,nu mai vreau sa privesc in trecut!pentru mine,nu mai exista decat prezentul si viitorul,mai ales viitorul care ma va duce in America.Maine,de pe aeroportul international Otopeni,voi porni pe acelasi drum pe care calatorise,in buzunarul lui Joe,cu numai trei luni in urma,cartea in care Michael gasise doua randuri a caror lectura in determinase sa ma atraga in aceasta aventura.

imi place..

imi place
mult

Foarte frumos...imi place foarte mult cum aranjezi cuvintele, ca totul sa iasa perfect , iata inca o poveste minunata si interesanta. Imi plac foarte mult capitolele tale Maria! sper sa mai scri multe multe multe

cand apare si capitolul 4?

Admin a scris:cand apare si capitolul 4?

in cursul zilei de azi

Miana a scris:

Admin a scris:cand apare si capitolul 4?

in cursul zilei de azi

super

o intrebare ...ca n-am apucat sa o scriu mai devreme ... pe fiul tau il cheama Andrei ?

CAPITOLUL 4

CALATORIA

Am traversat bulevardul si sunt in cautarea unui taxi care sa ma duca la Otopeni.Inainte de a iesi din casa,m-am privit in oglinda si am ramas incantata de propria-mi imagine.Ce mult ma bucur ca nu am nici un prieten sa ma duca la aeropirt!Astfel,nu are cine sa ma coboare din inaltimile in care plutesc.Astept sa vina un taxi.Dupa cateva minute,opresc unul si intreb:
-La Oropeni,la aeroport se poate?
-Cu placere!Poftiti,va rog!
Ajung la aeroport ii platesc calatoria si ii las si un bacsis destul de gras.
Avionul a decolat in urma cu doua ore.Ma simt ca acasa aici,alaturi de vecinul meu,mister Bert Lee,un sumpatic american venit in Romania ca sa rezolve nu stiu ce clauze la nu stiu ce contract comercial.Inca de la inceput,imediat ce am facut cunostinta,i-am spus ,deformand realitatea:
Mister lee,merg in LA sa ma intalnesc cu o foarta buna prietena de a mea care imi este si gazda in acelasi timp.
-Dar e gtozav sa vii in America si sa vezi intai LA,spune vecinul meu de zbor;este ca si cum ai manca intai frisca de pe tort.-Va aid si nu imi vine sa cred,ii zic nedumerita.
-Stai putin,domnisoara!Daca o luam asa,nu-ti ajung cateva luni bune ca sa poti vedea o parte din splendorile noastre.
-Cu parere de rau trenioe sa va spun ca nuvoi sta decat sece zile,timp pe care l-am planificat deja,cu mare grija.
-Nu trebuie sa fi prea sigura de ceea ce afirmi,atata timp cat nimic nu poate dovedi contrariul.
Ma intreb ce l-am determinat oare pe michael sa-di numeasca ranchul Neverland,adica tara de nicaieri?
Stiu ca nu il voi vedea pe Michael,stiu ca este plecat intr-un turnei in Asia!lipsa vizica a lui ma bucura,in loc sa ma intristeze.Sa vad locurile in care traieste,sa-i simt pulsul vietii de la distanta,sa pot judeca la rece tot ce poarta numele trecerii lui,toate acestea ma vor ajuta sa inteleg adevarul mai bine decat ar face-o insasi vorbele lui.
daca as fi avut sansa sa-l intalnesc,probabil c-as fi ramas coplesita de imaginea lui si n-as fi fost in stare decat sa-mi las sufletul sa sopteasca fara glas:
"O MICHAEL,MINUNEA MEA PAMANTEANA,AS VREA CA TOATA LUMEA SA TE IUBEASCA ASA CUM O FAC EU,AS VREA CA FIECARE SA VADA IN TINE CEEA CE VAD EU,AS VREA CA FIECARE SA TE SIMTA ASA CUM TE SIMT EU!"
---------------
Orele s-au scurs una dupa alta,ducandu-ne din ce in ce mai aproape de punctul terminus al calatoriei.Stiu ca nu mi-am luat "la revedere" de la bert,stiu ca a ramas sa ne intalnim undeva,dupa returnarea bagajelor.
Ii sunt foarte recunoscatoare ca a acceptat sa ma duca pana la adresa prietenei mele.la despatrite imi spune:
-Daca,totusi ,vreodata vei avea nevoie de ceva foarte important,ceea ce nu-ti poate nimeni altcineva,atunci suna-ma.dar numai atunci.Adio!
I-au cartea de vizita si o privesc in timp ce Bert se indeparteaza,probabil pentru totdeauna.Ciudat!Pe hartie,in afara numelui,pe care il cunosc atat de bine,nu se afla nimic altceva decat numarul de telefon;nici o referire la ocupatie,nici o adresa.

ShadowMaster a scris:o intrebare ...ca n-am apucat sa o scriu mai devreme ... pe fiul tau il cheama Andrei ?

Draga mea Felicia...vezi ca scrie ca e si realitate si fictiune....doar sti ce am eu....?

scz...stiu ... unde mi-era capul oare ?

Foarte frumos capitolul 4
"O MICHAEL,MINUNEA MEA PAMANTEANA,AS VREA CA TOATA LUMEA SA TE IUBEASCA ASA CUM O FAC EU,AS VREA CA FIECARE SA VADA IN TINE CEEA CE VAD EU,AS VREA CA FIECARE SA TE SIMTA ASA CUM TE SIMT EU!" foarte frumos
totusi mi-a placut si vecinul tau....foarte simpatic

CAPITOLUL 5

LOS ANGELES

Intalnirea cu prietena mea a fost mai rece decat ma asteptam.N-au fost nici lacrimile revederii,n-au fost nici calde imbratisari,nimic din sentimentalismul atat de puternic la romani.La aeroport m-a asteptat doar ea,abia mai tarziu aveam sa ii cunosc restul familiei.Ca sa ajungem in cartierul unde locuieste,a trebuit sa traversam o buna parte a orasului.Intr-un tarziu am ajuns in cartierul in care locuieste.Am oprit ub fata uneia din fermecatoarele case insiruite de-a lungul strazii,atat de asemanatoare intre ele,incat eu cu greu le-as fi putut deosebi una de cealalta.Decalajul fusului orar si drumul lung pe care l-am parcurs m-au adus intr-o stare de oboseala deplorabila.Dorina ma conduce in camera mea si pregateste tot ce mi-ar putea fi necesar.Nu mai pot astepta sa se intoarca Sergiu si Howard,dorm in picioare.Precis,Howard va intelege cum stau lucrurile si apoi,voi avea maine ocazia sa ma revansez.
---------------------------
E dimineata.prima pe care o traiesc sun verul Californiei.M-am trezit doar de cateva minute.privesc camera in care ma aflu si raman incantata de ceea ce vad.gandul ca ma aflu la mai putin de o suta de kilometrii de neverland valley,ca doar doua-trei ore ma despart de visul vietii mele,ma face sa simt cum imi cresc aripile,cu care voi cobori in paradisul nerabdator sa-mi dezvaluie atatea taine.
Un glas isor ragusit ma readuce cu picioarele pe pamant:
-Hello!Sper ca ai dormit vine.Coboara,te rog,te asteptam la masa.
cel ce imi vorbeste este Howard.El m-a zarit primul.Imediat,vad ridicandu-se spre mine inca patru perechi de ochi ce-mi zambesc binevoitor.
-Buna dimineata la toata lumea!In cateva minute sunt alaturi de voi.
Toti ma asteptau cu cafelele aburinde.
-Tocmai discutam programul pentru restul week-end-ului,spune Howard.
-veniti intai sa beti cafelele,ne inbie si Dorina.
Fara sa pierd vremea,onorez invitatia.Intervine din nou Howard:
-Am o idee care cred ca ne va scoate din dilema.Vom opta fiecare pentru ceea ce considera ca este mai bun apoi o lasam pe ea sa aleaga.De acord?
Toata lumea spune "DA" intr-un singur glas in afara de mine.N-are rost sa le incurc planurile,asa ca ma grabesc sa le spun:
-In cel mult o ora,vreau sa imi continui calatoria.Sunt in intarziere cu o zi,ar fi trebuit sa ajung la Santa Ynez de ieri.
-Nu se poate sa ne faci una ca asta?
-Ba am sa o fac.Imi sunteti foarte drahi,dar uitati ca am ajuns aici cu un scop precis si mai ales,ADUSA DE CINEVA ANUME.daca vreti sa ma ajutati,atunci ajutati-ma sa inchiriez o masina cu sofer cu tot.
-Nu asta-i problema,spune Dorina.crezi ca te-am putea lasa de una singura sau c-am prefera sa te stim la indemana oricui,atata timp cat noi suntem disponibili?
-Nu vreau sa va creez neplaceri,ati facut si asa prea multe.
-Stai cel putin pana maine,insista Howard.
-Nu se poate.Hotararea mea e definitiva.
-Atunci pregateste-te de drum.cat timp iti trebuie?
-Doar cinci minute,atat cat sa imi cobor valiza.
As fi preferat sa ajung singura la capatul calatoriei,sa nu fie nimeni alaturi de mine atunci cand voi zari portile domeniului Neverland valley si ma vor intreba,multumind in gand lui Dumnezeu:"CINE SUNT EU IN ACEASTA LUME SI CE CAUT AICI?"raspunsul il stiu numai eu si poate,destinul care m-a adus pana aici:"SUNT UN NIMENI CARE MERGE IN TARA DE NICAIERI"

WOW...Maria e superb...de-ai sti ce mult imi place ...scrii foarte foarte frumos..ma lasi fara cuvinte....e minunata povestea

Foarte frumos Maria
Tu intotdeauna ne impresionezi cu niste povesti frumoase si interesante Daca ai sti cat de mult imi place

Moldovan Roxana a scris:Foarte frumos Maria
Tu intotdeauna ne impresionezi cu niste povesti frumoase si interesante Daca ai sti cat de mult imi place

stai sa vezi partea a 2....acum incepe adevarata poveste